miercuri, 30 iulie 2014

Satul de Vacanță „Oltchim”

Vă prezentăm câteva poze cu locația în care vom fi cazați, dar unde ne vom și desfășura o parte din activități.

Nu uitați: termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este pe data de 6 august, iar tabăra se va desfășura între 14 și 17 august.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizualizați postarea precedentă.






luni, 21 iulie 2014

Tabăra de Vară „Carlo Rosselli”





Organizația PUMN, parte a Partidului Alternativa Socialistă, organizează anul acesta prima ediție a Taberei de Vară „Carlo Rosselli” care va avea loc în zilele de 15, 16 și 17 august la Satul de vacanţă Olchim, la 5 km de Râmnicu Vâlcea, pe Valea Oltului. Tabăra are ca scop să reunească tineri din toată țara care doresc să participe activ la reformarea societății românești pornind de la valori precum toleranța, egalitatea, non-discriminarea, libertatea de expresie și justiția socială. Acest eveniment vine în întâmpinarea unui trend ascendent ce poate fi identificat la nivel social și care se referă la ascensiunea unor practici xenofobe și a unui discurs care instigă la ură socială. De aici și asocierea cu figura emblematică a lui Carlo Rosselli, unul din cei mai mari luptători împotriva fascismului european în perioada interbelică.

În cele trei zile vor avea loc diverse activități menite să provoace tinerii la discutarea problemelor societății românești şi globale care generează aceste atitudini, cum ar fi injustiția socială, efectul crizei economice și lipsa locurilor de muncă, problema minorităților, discriminarea de gen sau contextul european și internațional în care se încadrează România. Totodată, participanții se vor putea implica activ în elaborarea unei strategii de acțiune la nivel local dar și în constituirea unei rețele care să își desfășoare activitatea în mod coerent la nivelul întregii societăți românești.

Poate participa orice tânăr cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani care trimite o aplicație până pe data de 6 august la adresa pumn2014@outlook.com. Aplicația constă în redactarea unei scrisori de intenție de maxim o pagină care să conțină motivele pentru care respectiva persoană dorește să participe și care crede că sunt caracteristicile care o recomandă, precum un CV sau câteva date personale în corpul email-ului precum nume, prenume, vârsta, ocupația, ultima școală absolvită și locul de proveniență. Selecția se va face în momentul în care numărul de candidați va depăși capacitatea hotelului, iar aceasta va ține cont în egală măsură de scrisoarea de intenție, repartizarea pe județe, și egalitatea de gen. Taxa de participare va fi de 150 lei, și va acoperi cazarea și masa pe durata celor trei zile.

Programul Tabăra de vară „Carlo Rosselli”:

14 august
-          12:00-20:00 – Sosirea participanților
-          21:00 – Cina

15 august
-          9:00 – Micul Dejun
-          10:00-13:00 – Activitatea 1
-          13:00-14:00 – Prânzul
-          14:00-17:00 – Activitatea 2
-          17:00-20:00 – Program de voie/discuții informale
-          20:00 – Cina

16 august
-           9:00 – Micul Dejun
-          10:00-13:00 – Activitatea 3
-          13:00-14:00 – Prânzul
-          14:00-17:00 – Activitatea 4
-          17:00-20:00 – Program de voie/discuții informale
-          20:00 – Cina

17 august
-          9:00 – Micul Dejun
-          10:00-13:00 – Follow up
-          13:00-14:00 – Prânzul
-          14:00 – plecarea

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați pe adresa pumn2014@outlook.com.
Vă așteptam în număr cât mai mare!!!